Confidenţialitate

Premierul Nicolae Ciucă, mesaj de 1 Decembrie: Pentru mine, eroii acestui an sunt românii care au muncit, au fost solidari au făcut sacrificii | VIDEO

Cu ocazia Zilei Naționale, premierul României, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj video prin care le mulțumește tuturor celor care au făcut sacrificii pe timp de pandemie, amintind în același timp și de cei care, în urmă cu mai bine de 100 de ani, puneau umărul la unirea tuturor românilor.

”1 Decembrie 1918 va rămâne pentru totdeauna, în istoria poporului român, drept ziua triumfului idealului național: unitatea. Rostită pentru prima dată în Revoluția de la 1848 și săvârșită doar parțial la 1859, Marea Unire a avut loc după un lung șir de lupte, după nenumărate sacrificii umane și materiale. Voința exprimată la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia a desăvârșit în mod democratic, unirea Basarabiei, Bucovinei și a Transilvaniei cu România. Marea Unire este încununarea victorioasă a voinței românilor și rămâne cea mai frumoasă pagină din istoria României.

O lecție despre perseverență și coeziune, care acum ne este deosebit de utilă și necesară. Doar printr-un efort comun vom putea depăși perioada dificilă pe care o traversăm. Am încredere că vom reuși să trecem împreună prin aceste greutăți și am încredere în curajul și credința românilor că unitatea rămâne una dintre valorile de neprețuit ale națiunii noastre, care ne inspiră și ne motivează să mergem mai departe”, spune Nicolae Ciucă, în mesajul video postat pe pagina de Facebook a Guvernului României.

Eroii acestui an sunt, în viziunea premierului, cei care au făcut sacrificii în vreme de pandemie și a ținut să mulțumească în mod deosebit personalului medical pentru efortul depus:

„Pentru mine, eroii acestui an sunt românii care, în ciuda crizei generate de pandemia de COVID-19 și a suferințelor, au muncit, au fost solidari au făcut sacrificii și au depus zi de zi eforturi în această luptă cu virusul. Le mulțumesc în mod special tuturor celor care fac parte din personalul medical și au luptat în linia întâi pentru a salva vieți și pentru limitarea efectelor pandemiei. Dar să nu uităm niciodată sacrificiile înaintașilor noștri, pe care îi cinstim cu luare aminte. Ne onorăm trecutul, cu speranța că lecțiile istoriei reprezintă o pildă pentru fiecare dintre noi. Să luptăm pentru un viitor mai bun și mai prosper.

Dragi români, de ziua noastră națională, pe data de 1 decembrie, la începerea ceremoniilor, vă îndemn pe toți cei care simțiți și trăiți românește, să ne gândim împreună, timp de 1 minut, la eroii neamului nostru, care s-au jertfit pentru Marea Unire, un minut în care să ne regăsim cu toții, indiferent unde suntem, indiferent de conjuctură, indiferent de opțiunile politice.

Vom trece cu bine peste aceste grele încercări, la mai bine de un secol de la unirea tuturor românilor, având în suflet și în inimi reușita extraordinară a înaintașilor noștri. Prin determinare, unitate și sacrificii, au oferit sens vieții lor atunci  și viitorului nostru astăzi.

La mulți ani, dragi români! Trăiască România!”

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Ziua Națională a României, celebrată pentru al doilea an la rând în pandemie. Publicul are acces la paradele militare, cu respectarea unor reguli