Confidenţialitate

 Premierul Maia Sandu, în vizită oficială la Bucureşti

Premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, se va afla marţi într-o vizită oficială la Bucureşti, aceasta fiind prima vizită externă pe care prim-ministrul de la Chişinău o efectuează după preluarea mandatului.

Maia Sandu va fi primită de către preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, iar la finalul întâlnirii cei doi înalţi oficiali vor susţine o declaraţie comună de presă, a informat Administraţia Prezidenţială, notează Agerpres.

De asemenea, premierul Republicii Moldova va avea o întrevedere, la Palatul Victoria, cu premierul Viorica Dăncilă, ce va fi urmată de declaraţii comune de presă, a anunţat Biroul de presă al Guvernului.

Totodată, prim-ministrul Viorica Dăncilă va oferi un dejun de lucru în onoarea prim-ministrului Maia Sandu.

Şefa Executivului de la Chişinău, care va fi însoţită în vizita oficială la Bucureşti de către viceprim-ministrul Andrei Năstase, se va întâlni şi cu reprezentanţi ai Parlamentului.

“Doamna prim-ministru Maia Sandu vine mâine dimineaţă la Bucureşti. Va avea întrevederi şi cu domnul preşedinte şi cu doamna prim-ministru. Interesul nostru ca ţară, Republica Moldova, este să avem o relaţie strategică cu toate instituţiile statului. (…) Va merge şi în Parlamentul României, pentru că interesul nostru este să avansăm cu maximă viteză proiecte de cooperare”, a declarat, luni, ministrul de Externe al Republicii Moldova, Nicolae Popescu, într-o conferinţă de presă alături de şeful diplomaţiei române, Teodor Meleşcanu.