Premierul Florin Citu spune că nu există informații greșite în CV-ul său.
Premierul răspunde acuzațiilor apărute în spațiul public legate de faptul că în document apare că ar fi făcut un program de masterat în SUA între 1997 şi 1999, iar apoi s-ar fi inscris la un program doctoral până în 2002 – însă fără disertaţie la aceeaşi universitate.
Rugat de jurnaliști să precizeze când a terminat de fapt masteratul, în 1999 sau 2002, premierul a spus că toate precizările se găsesc pe site-ul facultății:
”Au zis cei de la universitate că este, clar, o diplomă acolo, deci nu este nicio problemă cu diploma. Restul informațiilor erau pe pagina universității, unde scrie foarte clar și foarte simplu: cine a completat cursul d emasterat se poate înscrie la cele doctorale fără să facă o dizertație. Eu am pus mai multă informație decât era nevoie în CV”.