Confidenţialitate

Premierul elen vrea să semneze un acord de colaborare economică pe trei ani între Grecia şi Rusia

Oficiali europeni de rang înalt şi-au exprimat in ultimele zile îngrijorarea că Grecia s-ar folosi de Rusia în negocierile cu creditorii internaţionali pentru continuarea finanţării statului elen aflat în pericol să intre în criză de lichidităţi.

Surse guvernamentale elene au declarat că autorităţile de la Atena sunt hotărâte să puna la punct o politică economică şi energetică multilaterală. În acest sens, obiectivul autorităţilor din Grecia este semnarea unui plan comun de acţiune cu Rusia, în domeniul economiei, comerţului, cercetării şi tehnologiei, pe termen de trei ani.

Premierul Alexis Tsipras nu pare să fie impresionat de îngrijorarea Occidentului faţă de un derapaj geopolitic al Greciei şi nu intenţionează să ascundă factori de dezacord, cum ar fi anexarea Crimeei de către Rusia, scrie presa din Grecia.

Premierul elen a declarat la sfârşitul lunii trecute agenţiei ruse de presă TASS, că Grecia nu mai susţine sancţiunile impuse Rusiei de către Uniunea Europeană din cauza amestecului Moscovei în conflictul din Ucraina.

Grecia poartă în prezent negocieri cu creditorii săi internaţionali – UE, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional – pentru a ajunge la un acord privind prelungirea programului de sprijin financiar în valoare de 240 de miliarde de euro încheiat în 2010.