Confidenţialitate

Premierul Dăncilă s-a întâlnit, până la urmă, cu președintele C.E, Jean-Claude Juncker

Prim-ministrul Viorica Dăncilă s-a întâlnit marţi, la Aeroportul Băneasa, cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la plecarea acestuia de la Bucureşti, unde a participat la Summitul “Iniţiativei celor Trei Mări”.

Întrevederea, desfăşurată la salonul oficial al Aeroportului Băneasa, a început în jurul orei 13,00 şi a durat aproximativ 20 de minute.

La sosirea la aeroport, şeful CE a fost întâmpinat de premierul Dăncilă şi de comisarul european pentru Politică regională, Corina Creţu.

Juncker a ajuns luni după-amiază în România. Atunci ar fi trebuit să se întâlnească cu prim-ministrul Viorica Dăncilă, însă, aceasta nu a ajuns la timp.

Guvernul a explicat ulterior că întâlnirea prim-ministrului Viorica Dăncilă cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, de la aeroport, nu a mai avut loc deoarece aeronava cu care a venit în România şeful CE a aterizat mai devreme de ora anunţată, iar Serviciul de Protecţie şi Pază a preluat delegaţia oficialului european şi a plecat spre hotelul unde urma să fie cazat Juncker.