La începutul şedinţei de guvern, premierul a anunţat că proiectul noului sistem privind declararea veniturilor va fi lansat în dezbatere publică.
Potrivit Vioricăi Dăncilă, contribuabilii vor depune o singură declaraţie, în loc de 7.
“Am promis, încă din prima şedinţă de Guvern, că vom face o modificare în ceea ce priveşte Declaraţia 600. Declaraţia 600 este un subiect de mare interes pentru mulţi români. Guvernul va introduce astăzi o variantă a declaraţiei, urmând ca cele mai bune propuneri să fie asumate şi incluse în cadrul proiectului final. Sunt convinsă că aceasta este o veste bună pentru mulţi care aveau un val mărit de aşteptare în ceea ce priveşte această declaraţi (…) Plăţile pentru impozitul pe venit, CAS şi CASS în cursul anului se fac la venitul estimat pentru anul curent, şi nu la venitul realizat în anul precedent. Există un singur termen de plată, respectiv până la data de 31 martie a anului următor celui în care se realizează venitul, în loc de cinci termene de plată. A fost eliminată obligaţia de a efectua plăţi anticipate, ceea ce conduce la eliminarea dobânzilor şi penalităţilor pentru neplata la aceste termene”, a explicat şefa executivului.
“Contribuabilul poate alege să efectueze plăţi oricând în cursul anului, care vor putea conduce la posibilitatea utilizării resurselor financiare în cursul anului în funcţie de necesităţile proprii ale contribuabilului. Se acordă bonificaţie, adică se reduce suma de plată, pentru efectuarea plăţilor înainte de limită. Contribuabilii nu se vor mai deplasa la organul fiscal, dacă vor depune declaraţia unică în spaţiul privat virtual”, a adăugat premierul.
“Încadrarea ca plătitor de CAS sau CASS se face în funcţie de venitul estimat pentru anul curent, independent de venitul realizat în anul precedent. Calitatea de asigurat se dobândeşte de la data depunerii declaraţiei, şi nu de la data efectuării plăţii, ca în prezent”, a concluzionat Viorica Dăncilă.
Persoanele cu venituri mici sau fără venituri sunt asigurate în sistemul de sănătate timp de 12 luni dacă plătesc CASS la nivelul a şase salarii minime brute, 1.900 de lei, faţă de nivelul a 12 salarii minime cât plătesc în prezent.