Confidenţialitate

Premierul Dăncilă: Ordonanța contestației în anulare va repara nedreptăți | AUDIO

Premierul Viorica Dăncilă  a anunțat în această seară, într-un interviu acordat postului Antena 3, că Guvernul va da o ordonanță care să permită rejudecarea cauzelor în care au fost pronunțate sentințe definitive de către completurile de judecată formate ilegal.

Șefa executivului a declarat că a discutat cu ministrul Justiției despre acest act, însă nu a precizat momentul în care ordonanța va fi adoptată.

Dacă această ordonanță va trece de votul Cabinetului, ea vizează peste 300 de condamnări date de magistrații de la Instanța Supremă din 2014 până anul trecut.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

‘Am discutat cu ministrul Justiției despre această OUG care dă posibilitatea unui proces corect. Cred că dincolo de faptul că vorbim de statul de drept, despre Justiție, trebuie să vorbim și despre aceste drepturi ale acestor oameni. Trebuie să vedem cum putem îndrepta aceste lucruri. Trebuie să dăm și acestor oameni o șansă. (…) Faptul că vrem să dăm această OUG nu împiedică cu nimic lupta împotriva corupției. Eu cred că dă posiblitatea celor condamnați oportunitatea să își dovedească nevinovăția în fața unor complete corecte”, a declarat premierul.

Atât președintele cât și procurorul general al României au condamnat vehement această inițiativă.

Augustin Lazăr a explicat că o sentință definitivă are putere de lege și nu poate fi anulată, iar Klaus Iohannis  a susținut  că o asemenea ordonanță ar fi neconstituțională.

Premierul Viorica Dăncilă merge astăzi la Bruxelles, unde se va întâlni cu lideri europeni, dar și cu secretarul general al NATO.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.