Confidenţialitate

Premierul Cîţu, după protestul de la Metrorex: ”Nu voi permite să fim şantajaţi”

Premierul Florin Cîţu a anunţat măsuri după protestul de la metrou pe care-l consideră ilegal. Premierul cere recuperarea prejudiciului de la cei care se fac vinovaţi.

”Nu voi permite să fim şantajaţi”, a scris premierul pe Facebook.

Premierul scrie că prejudiciul creat în urma protestului de la Metrou trebuie recuperat, iar sumele – imputate celor care se fac vinovaţi.

De-asemenea, în opinia premierului, Metrorex ar trebui să se constituie parte civilă în evantualele procese de recuperare a daunelor.

O altă măsură – identificarea celor care au participat la acţiunea ilegală şi tăierea salariului pentru ziua de vineri.

De-asemenea, firmele şi cetăţenii care au avut pierderi din cauza protestului – să-şi recupereze banii.

Premierul afirmă că nu va permite şantajul. Cităm – “În mandatul meu, nu voi permite să fim şantajaţi de un grup de oameni organizaţi în stil mafiot. Orice negociere se va face cu respectarea legii iar REFORMA companiilor de stat continuă.

Mesajul premierului vine înainte de începerea negocierilor cu sindicatul de la Metrorex, negocieri care vor dura toată săptămâna. Un mesaj în aceeaşi notă a venit vineri şi din partea ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, cu referire la liderul de sindicat de la Metrou, Ion Rădoi.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Reamintim, circulaţia metrourilor a fost blocată, vineri, după ce câteva sute de angajaţi ai Metrorex au coborât pe calea de rulare.

Metrorex a depus plângere pentru terorism, iar ministrul Cătălin Drulă a sesizat DNA.