Premierul Florin Cîțu spune că, uitându-se pe execuţia bugetară din acest an, a observat lucruri care îl nemulţumesc şi pe care pe care le-a adus la cunoştinţa miniştrilor.
“Nu am văzut foarte multă reformă! Se vorbeşte foarte mult despre reformă, dar până acum nu am văzut la instituţiile statului reduceri de cheltuieli şi, aşa cum am spus la începutul anului, acele companii de stat care nu arată că reduc cheltuielile nu vor primi bani suplimentari la această rectificare. Trebuie să le arătăm românilor că nu putem merge mai departe cu aceeaşi risipă de bani cu care s-au obişnuit aceste companii pe vremea PSD-iştilor. Nu ne permitem să schimbăm doar directorul, dar să rămână restul la fel. Vreau performanţă, pentru că suntem acolo pentru români, iar aceştia sunt banii românilor”, a explicat șeful executivului.
Referindu-se la o eventuală propunere de a-i obliga pe medici să se vaccineze, ca o măsură de prevenire a celui de-al patrulea val al pandemiei, premierul Florin Cîţu a menţionat că este de acord cu poziţia Ministerului Sănătăţii, anume cu testarea personalului medical nevaccinat.
În altă ordine de idei, decizia de a demite directorul CFR în urma accidentelor petrecute, în ultimele zile în România, aparţine exclusiv Ministerului Transporturilor.
“Rămân la ce am spus acum două zile. Trebuie să fim foarte atenţi, pentru că astfel de lucruri sunt decontate de toţi. (…) Decizia de a demite este a ministrului Transporturilor, dar cred că nu trebuie să deconteze o întreagă guvernare pentru un singur director”, a afirmat premierul Cîţu.