Confidenţialitate

Florin Cîțu: Metehnele sistemului de sănătate și-au făcut prezența și astăzi | VIDEO

Premierul României a susținut o declarație de presă în urma incendiului de la “Matei Balș”.

Florin Cîțu spune că “este momentul ca angajații din sistemele de control să iasă din birouri și să-și facă treaba”.

Principalele declarații: 

“Au fost găsite locuri la alte spitale din București unde să fie mutați pacienții și le mulțumesc managerilor de spitale.

I-am cerut ministrului de Interne să folosească toate resursele disponibile. Despre tragedie, metehnele sistemului de sănătate și-au făcut prezența și astăzi. Deși au fost alocate resurse importante, doar anul trecut 6,1% din PIB, o mică parte de bani a fost folosită pentru investiții.

Să înțelegem că nu putem cheltui 95% din resurse doar pe salarii și sporuri. Avem nevoie de investiții.

Există o echipă complexă constituită în Corpul de Control care va prezenta un raport final. S-a întâmplat anul trecut și se pare că n-am învățat nimic. Așa nu mai merge. Angajaților din Administrație, din Ministerul Sănătății, din sistemele de control, le spun să iasă din birou și să-și facă treaba. E momentul ca fiecare angajat din sectorul public să-și facă treaba.”

Reamintim, cinci persoane au decedat în urma incendiului. Ultima victimă a fost găsită carbonizată, într-una din băile de la parterul spitalului.

Flăcările au cuprins patru saloane din pavilionul 5. În total, 24 de echipaje de pompieri au intervenit pentru stingerea flăcărilor, a spus colonelul ISU, Orlando Șchiopu, cel care a coordonat intervenția.

Clădirea unde a avut loc incendiul a fost construită în 1953 , dar a fost renovată complet, spune fostul manager de la Institutul Național ”Matei Balș”, Adrian Streinu Cercel:

„Este o clădire care a fost făcută în 1953 și a fost refăcută din toate punctele de vedere, inclusiv din punct de vedere al aprovizionării cu oxigen.”