Şeful guvernului a fost invitat la Senat, astăzi, să ofere explicaţii pentru somaţia de evacuare primită de televiziunile trustului Antena Grup.
Alaltăieri, conducerea interimară a Fiscului a înştiinţat grupul media că trebuie să elibereze clădirile din Băneasa în termen de 5 zile. Trustul de presă a fost fondat de afaceristul Dan Voiculescu, trimis la închisoare – în 2014 – pentru păgubirea statului cu 60 de milioane de euro, prin preluarea Institutului de Cercetări Alimentare, aşa-numita afacere ICA.
La momentul pronunţării sentinţei, pentru a recupera prejudiciul, instanţa a stabilit că actualele sedii ale televiziunilor intră în proprietatea statului.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a avut iniţiativa chemării şefului guvernului în faţa legislativului, propunerea întrunind acceptul majorităţii. Unii parlamentari susţin că, prin termenul dat, Fiscul comite un abuz. ANAF-ul se află în subordinea directă a premierului.
Ieri, Dacian Cioloş spunea că nici el, nici ministrul de Finanţe, nu au fost consultaţi înainte de trimitea înştiinţării de evacuare.
În 2008, pe când conducea ministerul Agriculturii, în guvernarea lui Emil Boc, Dacian Cioloş a acceptat constituirea instituţiei ca parte civilă în dosarul ICA. Decizia a fost reclamată de Jean Cătălin Sandu, fostul vicepreşedinte al Autorităţii de Valorificare a Activelor Statului, ajuns ulterior în puşcărie alături de Dan Voiculescu. Procurorul general interimar, Bogdan Licu, declara ieri că au fost făcute cercetări, iar rezultatul acestora va fi comunicat cât de curând.