Confidenţialitate

Premierul cere înființarea unei celule de criză ca urmare a temperaturilor foarte ridicate. La nevoie, pot interveni și angajații MApN | AUDIO

Miercuri, la începutul ședinței de guvern, premierul Nicolae Ciucă a cerut Departamentului pentru Situații de Urgență înființarea unei celule de criză care să monitorizeze efectele produse de temperaturile ridicate.

Sunt sute de localități din 17 județe ale țării, unde autoritățile au impus restricții privind utilizarea apei potabile.

Premierul așteaptă și de la Ministerul Sănătății să informeze populația în privința punctelor de prim ajutor:

„Prognozele pentru perioada imediat următoare evidențiază temperaturi foarte ridicate motiv pentru care dau sarcină Departamentului pentru Situații de Urgență pentru ca la nivelul centrului național de coordonare și conducere a intervenției să funcționeze o celulă de criză pentru monitorizarea efectelor produse de tempaturile foarte ridicate.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Din cauza secetei, în unele localități din Moldova, apa din fântâni a secat, iar oamenii primesc apă cu cisterna.

Premierul Nicolae Ciucă a precizat că, la nevoie, pot interveni și angajații MApN pentru a acorda o mână de ajutor.

Citește și: Valul de caniculă ajunge în România. Meteorolog ANM: „Vor fi valori resimțite de 44 spre 45 de grade Celsius” | AUDIO