Florin Cîțu a declarat, luni, că intenționează să organizeze un comitet interministerial, care să decidă ce măsuri vor fi relaxate, de la 1 iunie, în condițiile în care campania de vaccinare va decurge în condițiile dorite:
„Lunile aprilie și luna mai, în aceste două luni vom avea aproape 8 milioane de doze care vor intra în România. La finalul lunii mai vom avea, într-un scenariu pesimist, 5 milioane de persoane vaccinate, reprezintă aproape 35% din populația României care va fi vaccinată. Este foarte important cu toții și aici fac un apel la toți politicienii, cu toții să meargă și să prezinte campania de vaccinare. Este nevoie de o implicare a bisericii în această campanie de vaccinare, mai ales în mediul rural.”
Premierul spune că vom avea dozele necesare de vaccin pentru a imuniza 10 milioane de oameni de pe teritoriul României, până la finalul lunii iulie:
Așa cum arată lucrurile, vom avea dozele necesare pentru a vaccina 10 milioane de români la sfârșitul lunii iulie, dar este important ca toată lumea să vrea să se vaccineze. Sunt 70% din persoanele adulte și putem vorbi de o redeschidere a economiei aproape în totalitate. Așa cum arată lucrurile acum, ele merg în direcția corectă, rămâne mijlocul lunii aprilie să putem să vaccinăm 100.000 de persoane pe zi. Din păcate, numărul persoanelor înregistrate este de peste 700.000 de persoane. E nevoie să ne înregistrăm pe platormă pentru că vom avea dozele de vaccin.”
În ceea ce privește situația epidemiologică, Florin Cîțu spune că am ajuns pe un platou, iar în unele zone se observă o scădere a cazurilor noi:
Lucrurile s-au stabilizat. Am luat niște măsuri, ați văzut că se poate să sărbătorești Paștele și în această perioadă. Se vede că avem deja rezultate, mă uit la evoluția zilnică a cazurilor, avem un platou care se menține de aproape o săptămână. Mult mai important, pe București avem iarăși o stabilizare, chiar o scădere, și la Ilfov s-a atins un platou, județul Timiș scade. Măsurile pe care le-am luat funcționează și după cum vedeți ne uităm zilnic la date. Așteptăm o îmbunătățire, dar nu se poate îmbunătăți fără să păstrăm ceea ce avem acum.”
Nu se știe exact care dintre măsuri urmează să fie relaxate de la 1 iunie, iar acest lucru va fi analizat de un comitet special, spune premierul:
„Avem nevoie să arătăm în momentul în care vom reveni la normalitate, 1 iunie este primul pas și trebuie pregătit. Toată economia trebuie să fie implicată și să vedem cum o ducem după 1 iunie. Totul depinde de cum merge campania de vaccinare. Dacă vrem să ne întoarcem la normalitate și am dat această țintă de 1 iunie, trebuie să ne vaccinăm. Nicio altă măsură nu ne ajută să redeschidem economia. (…) Vom vedea, dar eu sper să fie cât mai multe măsuri de relaxare. Scenariul cu 5 milioane este un scenariu pesimisto-realist. Aș vrea să avem o vacanță mult mai bună ca anul trecut și mai sigură. (…) În România nu se va aplica certificatul verde, românii vor merge în vacanță fără.”