Parlamentarii europeni au dezbatut astăzi situația Greciei în prezența premierului Alexis Tsipras.
Dezbaterea a fost întreruptă de mai multe ori de protestele parlamentarilor eleni care l-au oprit pe unul dintre liderii populari în timp ce acesta îl acuza de populism pe premierul elen.
Anca Grădinaru a urmărit dezbaterile din Parlamentul de la Strasbourg
Prezent pentru prima dată în Parlamentul European, Alexis Tsipras a explicat că țara sa dorește un nou acord cu finanțatorii străini, dar nu poate accepta ca în schimbul unor noi împrumuturi să reducă încă o dată din veniturile celoer mai săraci eleni.
Premierul grec a explicat că asta s-a întâmplat deja, iar rezultatul a fost un dezastru.
Alexis Tsipras și-a găsit un aliat în euroscepticul britanic Nigel Farage, liderul partidului UKIP.
De partea cealaltă, unul dintre liderii Partidului Popular European, Manfred Weber l-a criticat dur pe premierul grec, acuzându-l de populism crunt.
Pentru această poziție, liderul PPE a fost întrerupt de susținătorii lui Alexis Tsipras.
Cea mai echilibrată poziție a avut-o președintele Consiliului European, Donalt Tusk, care a făcut un apel la consens.
Grecia trebuie să propună până vineri un plan clar de reforme. În caz contrar, liderii eurupeni au amenințat că nu vor mai finanța țara.
Pe de altă parte, în Grecia, băncile continuă să rămână închise.
Cotidianul Financial Times a anunțat că șefii Băncii Central Europene vor decide în această seară dacă vor suplimenta sau nu ajutorul de urgență pentru băncile din Grecia cu încă 89 de miliarde de euro.
În acest moment, instituțiile bancare elene mai au bani doar pentru această săptămână, în condițiile în care retragerile sunt oricum limitate la 60 de euro.