Slovenii au ales, pentru prima dată în istoria țării lor, o femeie în funcția de președinte.
Jurnalistă și avocată, Nataša Pirc Musar a candidat ca independentă, cu sprijinul guvernului de centru-stânga de la Ljubljana, notează BBC.
Perdant al scrutinului prezidențial de duminică este Anze Logar, fostul ministru de Externe și un veteran al politicii conservatoare.
Nataša Pirc Musar a obținut aproape 54% din voturi.
Prezența la urne a fost de 49,9%.
“Slovenia a ales un președinte care crede în Uniunea Europeană, în valorile democratice pe care a fost întemeiată UE”, a spus Nataša Pirc Musar în discursul de după victoria electorală, ținând să puncteze că omenirea “se confruntă cu vremuri grele din cauza schimbărilor climatice”.
Deși rolul de președinte este în mare parte ceremonial în Slovenia, acesta este comandantul suprem al forțelor armate și nominalizează câțiva oficiali de rang înalt, inclusiv guvernatorul băncii centrale.
Nataša Pirc Musar a fost avocata Melaniei Trump, care este originară din Slovenia, în timpul președinției soțului său, republicanul american Donald Trump.
În 2016, înainte de a deveni Primă Doamnă a SUA, Melania Trump a intentat un proces împotriva revistei slovebe Suzy, care a sugerat că aceasta a lucrat ca escortă de lux. Disputa s-a încheiat cu o înțelegere extrajudiciară, amintește BBC.