Confidenţialitate


Premieră la USAMV Cluj transmisă online: Un cui îndoit a fost scos din stomacul unei vaci


Premieră la USAMV Cluj transmisă online: Un cui îndoit a fost scos din stomacul unei vaci

Un cui îndoit a fost scos din stomacul unei vaci, în timpul primei intervenții chirurgicale transmise online de USAMV Cluj-Napoca, la care au asistat de acasă peste 750 de studenți care erau acasă.

Reprezentanții USAMV Cluj-Napoca au declarat vineri că operația online a fost o premieră pentru medicina veterinară clujeană care s-a adaptat epidemiei de coronavirus.

Operația, numită rumenotomie, a fost făcută unei vaci în vârstă de patru ani, din rasa Holstein, care a fost diagnosticată cu reticulită traumatică, iar intervenția s-a încheiat cu bine după aproximativ două ore.

Coordonatorul Disciplinei Chirurgie și ATI din cadrul Facultății de Medicină Veterinară a USAMV, Cosmin Peștean, a explicat, vineri pentru Mediafax că vaca are un stomac mai complex, cu patru compartimente, iar de multe ori când consumă furaje ingerează cuie sau bucăți de sârmă care produc durere.

Rumenotomia la bovine se recomandă în reticulita și reticuloperitonita traumatică, indigestie spumoasă, corpi străini și supraîncărcarea rumenului (unul dintre cele patru stomacuri ale vacii – n.a.). În cadrul operației a fost scos un cui mărișor, îndoit, din stomacul vacii. Intervenția de acest tip se practică relativ frecvent, dar nu este una ușoară, pentru că vorbim de un animal mare. Noutatea a fost transmisia online în această perioadă de epidemie de coronavirus”, a explicat Peștean.

Vaca operată va mai rămâne internată o perioadă în spitalul veterinar al universității clujene, i se vor mai face câteva tratamente, după care va fi trimisă înapoi la ferma de unde a venit.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria