Președintele Klaus Iohannis a anunțat că va convoca la consultările pentru numirea unui nou premier societatea civilă, dar și strada. Este o premieră pentru România. Până acum niciun șef de stat nu a chemat la consultări societatea civilă care să-și spună părerea cu privire la numirea unui prim-ministru.
Decizia vine în urma protestelor din România. Aproximativ 70.000 de oameni au ieșit ieri în stradă în toată țara, scandând lozinci anti-corupție și cerând schimbarea întregii clasei politice.
”Am urmărit, aseară, cu mare atenție manifestațiile de stradă. Sunt foarte mulțumit că au fost pașnice, fără violențe, fără exagerări și am un mesaj important pentru toți cei care au fost în stradă.
V-am văzut, v-am auzit, voi ține cont de solicitările voastre. Am decis ca, în continuarea consultarilor cu partidele pe care le-am planificat pentru azi și mâine, să consult în premieră un nou actor: societatea civilă.
Voi convoca pentru vineri după-amiază un grup care reprezintă atât societatea civilă, cât și ceea ce se numește strada. E important pentru mine și vreau să le cunosc părerile și opțiunile”, a spus Klaus Iohannis