3,8 milioane de lei este prejudiciul adus Servicului de Ambulanță Argeș de către angajați ai instituției și firme private ca urmare a decontării unor servicii auto nerealizate vreodată. Din dosarul de delapidare și fals în înscrisuri a fost disjuns un al doilea dosar după ce, la percheziții, au fost găsite plicuri cu prafuri suspecte a fi droguri.
Polițiștii de investigare a criminalității economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești şi cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au făcut, nouă percheziții în Piteşti, Mărăcineni şi Câmpulung, în locuințele unor angajați ai serviciului de Ambulanță Argeș și a unor patroni de service-uri auto, suspecți de delapidare și fals în înscrisuri.
În timpul perchezițiilor la locuința unui angajat al Serviciului de Ambulamnță Argeș au fost găsite mașini de lux, cantități mari de bijuterii de aur, ATV-uri, toate cumpărate cu banii jos, bunuri care nu se regăsesc în declarația de avere a suspectului, așa cum prevede legea.
La casa administratorului unui service auto, implicat în acest dosar, au fost găsite arme cu aer comprimat, bani, dar și opt plicuri al căror conținut este suspectat de polițiști ca fiind droguri. Ca urmare, din dosarul de delapidare a fost disjuns un nou dosar pentru deținere de droguri, instrumentat de poliţiştii Antidrog de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii DIICOT Piteşti.
Potrivit anchetatorilor, prejudiul adus Serviciului de Ambulanță Argeș, prin decontarea unor sume de bani pentru reparații neefectuate se ridică la 3,8 milioane de lei.
- Ana Sorescu