Confidenţialitate

Pregătiri pentru vacanța de Rusalii

Hotelierii de la mare, precum și din stațiunile de la munte se pregătesc să-i întâmpine pe turiștii care vor petrece departe de casă minivacanța de Rusalii.

Pe litoral, sunt disponibile 50 de mii de locuri de cazare, anunță patronatul din domeniu.

Mulți români se vor îndrepta însă și spre Valea Prahovei, Mărginimea Sibiului și Cluj.

Mulți români vor profita de cele cinci zile libere care urmează, așa că se vor îndrepta spre una dintre destinațiile interne.

Mai ales dacă vremea va fi bună, numeroși turiști se vor afla în stațiunile de la mare, spun patronatele. Preferată este și de această dată Mamaia.

Hotelierii de pe litoral au pregătit 50.000 de locuri de cazare pentru minivacanța de Rusalii. Cât despre tarife, turiștii pot merge la mare prin programul “Litoralul pentru toți”, care presupune pachete mai ieftine.

Pe de altă parte, mulți români vor alege să se relaxeze în mijlocul naturii – așa că se vor îndrepta spre zonele rurale; la mare căutare vor fi pensiunile din stațiunile de pe Valea Prahovei, din jurul Sibiului și al Clujului, precum și din zona Bran-Moeciu-Rucăr.

Pe lista destinațiilor interne căutate pentru minivacanța de Rusalii sunt și stațiunile balneare cu ștranduri precum Călimănești, Felix, Sovata.