Cei 36 de muncitori din Sri Lanka care au lucrat la o firmă de confecții din Botoșani au plecat București de bunăvoie, susține prefectul Dan Nechifor, într-un interviu acordat Europa FM.
Potrivit acestuia, autoritățile nu le pot impune muncitorilor unde să lucreze câtă vreme mai au drept de ședere în România trei luni și sunt sănătoși.
”Prevederile contractuale între ei și firma angajatoare spuneau că firma are obligația de a le asigura plata zborului la expirarea contractului de 2 ani de zile. În momentul în care li s-a desfăcut contractul de muncă din motive imputabile lor, atunci nu mai avea obligația să le achite zborul. Ieșind in carantinare, numai 4 au vrut să se reangajaze, ceilalți și-au exprimat unilateral voința de a merge la București. Firma transportatoare a fost de acord să îi ducă la București și au plecat spre București. O parte dintre ei păreau să se angajeze în București, o parte dintre ei doreau să meargă în Sri Lanka”, a explicat prefectul.
Muncitorii din Sri Lanka nu au mai mers la serviciu, la fabrica de confecții din Botoșani care i-a contractat, odată cu izbuctirea focarului de coronavirus în ateliere.
Fapt pentru care au fost dați afară de patronii italieni, spune prefectul de Botoșani. Același angajator ar fi însă dispus să-i reangajeze, adaugă prefectul.
”Nu pot interveni într-o relație contractuală și nici nu am prevederea legală să-i opresc pe teritoriul județului Botoșani dacă ei își manifestă dorința de a pleca. Au fost conflicte între angajatori și ei, înaintea intrării în carantină, motivate de faptul că ei nu voiau să se prezinte la serviciu, având în vedere că exista, din punctul lor de vedere, un focar de COVID-19 în fabrică, care nu mai era”, ne-a mai spus Dan Nechifor.
Duminică seara, 36 de muncitori au fost aduși la Aeroportul Otopeni, cu mașini închiriate de Prefectura Botoșani, și abandonați în parcare.