O persoană a murit și alte patru au fost transportate la spital, noaptea trecută, după ce s-au intoxicat cu o substanță necunoscută, în casă. Incidentul s-a petrecut în satul Salcia din județul Prahova, informează Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, pompierii au fost solicitați să intervină, în jurul orei 01:54, în satul Salcia, după ce mai multor persoane li s-a rău.
„La sosirea la locul intervenției, pompierii au găsit în locuință un bărbat în vârstă de 75 de ani care prezenta semne incompatibile cu viața, fiind declarat decedat de către echipajul medical. Celelalte patru victime manifestau o stare de rău, dar erau conștiente și cooperante, au fost evaluate medical și transportate la UPU Ploiești”, a precizat Vasiloae.
În locuință se simțea un miros înțepător, însă nu s-a putut determina substanța care s-au intoxicat oamenii.
„Pentru eficientizarea misiunii, am solicitat sprijinul unui echipaj de apărare chimică, biologică, radiologică și nucleară de la USISU Ciolpani în vederea efectuării unor verificări suplimentare în locuință, constând în măsurători specifice, astfel încât familia să revină în locuință fără a fi pusă în pericol”, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Prahova.