Confidenţialitate

Prahova: Jandarmii şi pădurarii vor patrula la Cheia până vor alunga o ursoaică și puii săi

Stare de urgență în stațiunea Cheia din Prahova acolo unde de câteva zile o ursoaică și puii ei au făcut ravagii în gospodării și în curțile pensiunilor din zonă unde au omorât zeci de păsări și iepuri de curte. De teamă să nu fie atacați și oamenii, autoritățile au decis să întrunească sâmbătă Comitetul Județean pentru Situaţii de Urgenţă la Primăria Măneciu, la care participă și Mădălina Lupea, prefectul județului, dar și reprezentanții instituțiilor.

“De câteva zile, în staţiunea Cheia, judeţul Prahova, s-au îndesit vizitele unei ursoaice cu doi pui. Astfel, miercuri noapte, aceasta a intrat în curţile mai multor gospodării şi a două pensiuni, provocând pagube materiale sătenilor. Si-a făcut apariţia şi joi noapte, însă aceasta a fost alungată de patrula de jandarmi ce se afla în apropiere. De vineri noapte s-au instituit patrule comune de jandarmi şi lucrători ai Direcţiei Silvice Prahova, în vederea protejării populaţiei staţiunii şi a turiştilor. Totodată, au fost informaţi toţi cetăţenii şi turiştii aflaţi în zonă cu privire la acest pericol şi li s-au prezentat măsurile ce se impun pentru prevenirea atacării vreunei persoane”, se arată într-un comunicat remis presei de Jandarmeria Prahova.

În România, legea interzice împușcarea urșilor, chiar și a celor care s-au dovedit periculoși pentru oameni. Amenda, considerată o despăgubire pentru stat, în caz că un exemplar de urs a fost ucis, este de 40.000 de euro.