Zeci de mii de persoane au manifestat, marţi seara, la Praga împotriva noului ministru controversat al Justiţiei, relatează Agerpres, citând AFP.
Marie Benesova este acuzată că frânează acțiunile judiciare împotriva premierului Andrej Babis, miliardar devenit politician, inculpat pentru o presupusă deturnare de subvenţii europene.
“Suntem cel puţin 50.000 aici, dintre care aproape 10.000 veniţi din peste o mie de localităţi din întreaga ţară”, a declarat responsabilul ONG-ului organizator “Un milion de momente pentru democraţie”, Mikulas Minar.
A fost cea de-a patra şi cea mai mare manifestaţie împotriva numirii ministrului Marie Benesova de la declanşarea protestelor, la sfârşitul lui aprilie.
Protestatarii au umplut marea Piaţă Venceslas, loc simbolic al istoriei cehe şi scenă a manifestaţiilor uriaşe împotriva regimului comunist în cursul “Revoluţiei de catifea” din 1989.
“Justiţie independentă!”, “Demisia!”, Ruşine!”, se putea citi pe pancartele protestatarilor.
Următoarea manifestaţie împotriva Mariei Benesova şi a lui Andrej Babis este programată marţea viitoare în toate regiunile ţării, potrivit organizatorilor.
Marie Benesova a fost numită ministru la 30 aprilie de preşedintele Milos Zeman, fiind o colaboratoare de lungă durată a acestuia.
Deja ministru al justiţiei în perioada 2013-2014 şi procuror general în 1999-2005, Benesova, 71 de ani, l-a înlocuit pe Jan Knezinek, care a demisionat la mijlocul lui aprilie.
Cu puţin timp înainte de demisia lui, poliţia a recomandat punerea sub acuzare a lui Babis, într-o afacere de presupusă deturnare de fonduri europene în valoare de două milioane de euro, afacere ce datează din 2007-2008, având legătură cu complexul hotelier al acestuia “Cuibul de barză” de lângă Praga.
Andrej Babis, care riscă o pedeapsă între cinci şi zece ani de închisoare, respinge acuzaţiile şi denunţă ceea ce el califică drept”complot” şi o “campanie politică”.
Acest miliardar în vârstă de 64 de ani este acuzat de adversarii săi că a fost colaborator al poliţiei secrete comuniste înainte de 1989. El este fondatorul gigantului agro-alimentar Agrofert, care deţine de asemenea controlul asupra a două mari cotidiene din această ţară.
Partidul naţionalist ANO al premierului Babis a câştigat alegerile din octombrie 2017 şi deţine 78 din cele 200 de mandate ale camerei inferioare a parlamentului. El conduce un guvern minoritar într-o coaliţie cu formaţiunea social-democrată CSSD, având de asemenea sprijinul comuniştilor.