Cupa Mondială din 1958 a fost gazduită de Suedia, iar pentru prima oară s-au înscris în competiţie peste 50 de ţări din toată lumea.
S-a jucat pe 12 stadioane din tot atâtea oraşe, iar cele 16 echipe au fost împărţite în 4 grupe.
Marea dezamăgire a fost Anglia, după ce în luna februarie a acelui an fotbalul britanic a fost grav afectat de tragedia aviatică a lui Manchester United, la întoarcerea de la Belgrad, unde disputase cu Steaua Roşie un meci pentru Cupa Campionilor. Şi-au pierdut viaţa 23 de oameni printre care 8 jucători, 3 oficiali ai echipei şi 8 ziarişti.
Semifinala dintre Franţa şi Brazilia a fost cel mai frumos meci al turneului. Just Fontaine a egalat după golul lui Vava, iar apoi brazilienii s-au impus cu 5-2, dominând prin acţiunile lui Didi şi ale tânărului Pelé.
În celălalt penultim act, suedezii au învins Germania de Vest cu 3-1, care cucerise trofeul cu 4 ani înainte. Nemţii au cedat apoi şi în finala mică, învinşi cu 6-3 de francezi.
Finala s-a jucat la 29 iunie, pe arena Rasunda din Stockholm, cu peste 50.000 de spectatori. Nordicii au deschis scorul încă din minutul 4, prin Nils Liedholm, dar brazilienii s-au dezlănţuit apoi.
Vava şi Pelé au bifat câte o “dublă”, a mai punctat şi Zagallo, iar pentru gazde, Agne Simonsson a redus diferenţa spre final.
Victoria cu 5-2 a sud-americanilor a evidenţiat doi fotbalişti: Pelé, care a marcat într-o finală la doar 17 ani, şi Garrincha, o extremă care avea un picior mai scurt din naştere şi un dribling ameţitor. Golgheterul campionatului a fost francezul Just Fontaine, cu 13 reuşite, urmat de Pelé şi germanul Helmut Rahn, cu câte 6 goluri. Cea mai prolifică a fost Franţa, cu 23 de goluri.
Imaginea definitorie pentru mondialul din 1958, va rămâne peste timp cea a lui Pelé, care la 17 ani şi 8 luni a fost purtat pe braţe de colegi la finalul partidei de pe Rasunda. A fost totodată întoarcerea stilului care a diferenţiat naţionala Braziliei faţă de celelalte reprezentative, bazate pe disciplină tactică şi scheme de joc adaptabile.
Este vorba de Ginga, adică un fel de adaptare a libertăţii şi creativităţii copiilor din favele, ce jucau desculţi şi cu mingi din cârpe visând să ajungă vedete mondiale, la fel cum Pelé visase pe când jongla cu portocale, în aplauzele altor brazilieni, dornici să răzbune istorica umilinţă din finala din 1950.
