Coppa del mondo, Italia ’90, a însemnat un început de epoca pentru fotbalul românesc. După 20 de ani “tricolorii” reveneau în elită, la scurt timp de la căderea regimului comunist.
România a avut ghinion la tragerea la sorţi: a nimerit în grupă cu campioana mondială Argentina, vice-campioana Europei, URSS şi campioana Africii, Camerun.
Noul selectioner, Emeric Ienei şi-a format lotul aproape exclusiv din jucători de la Steaua şi Dinamo. În primul unsprezece erau Lung, Rednic, Andone, Gică Popescu, Rotariu, Klein, Timofte, Balint, Lăcătuş, Sabău, Hagi şi tinerii Răducioiu şi Ilie Dumitrescu. Pe bancă rămâneau Mateuţ, Lupu, Cămătaru, Săndoi sau Lupescu.
România a debutat la Bari, contra Uniunii Sovietice, meci care a rămas în istorie prin victoria cu 2-0, cu “dubla” lui Lăcătuş în poarta lui Dasaev, considerat atunci cel mai bun portar al lumii. Hagi nu a jucat, fiind suspendat.
Cinci zile mai târziu n-au mai fost motive de bucurie. Suprinzătorul Camerun al “bunicului” Roger Milla a învins cu 2-1 şi soarta calificării depindea de ultimul meci, cu Argentina, care trebuia să aducă României măcar un egal.
Acasă la marele Maradona, la Napoli, Monzon a deschis scorul în minutul 63, dar Balint a egalat cu capul şi ne-a dus în optimi. Toată planeta a fost cu ochii pe Maradona şi Hagi, însă Diego n-a putut străluci, mai ales datorită lui Rotariu, care l-a ţinut atât de strâns, încât “El Pibe D’Oro” a aruncat la final tricoul pe jos de nervi.
Argentinienii s-au calificat doar de pe locul al 3-lea şi urmau să înfrunte Brazilia, iar românii Irlanda.
A fost o partidă urâtă, 0-0 după 90 de minute. La penalty-uri a ratat Daniel Timofte şi “aventura tricoloră” s-a terminat brusc şi amar. Dacă trecea de Irlanda, România ar fi jucat cu Italia, la care străluceau Vialli, Donadoni sau Zenga, şi care a fost salvată în mai multe rânduri de providenţialul atacant Salvatore Toto Schilacci. Câştigătoarea turneului a fost însă Germania lui Franz Beckenbauer.
Nemţii au trecut în semifinale de Anglia, la penaltyuri, meci după care Gary Lineker a dat declaraţia istorică: „Fotbalul este un joc frumos, în care 22 de jucători aleargă după o minge, iar la final câştigă mereu nemţii”.
În ultimul act, Germania a întâlnit Argentina, la fel ca în 1986, dar acum Breehme a marcat golul victoriei, din penalty în minutul 85.
Pentru România, Italia ’90 a însemnat eliberarea fotbaliştilor spre occident. Doar Hagi şi Rotariu nu mai erau de vânzare, pentru că deja semnaseră cu Real Madrid şi Galatasaray, dinaintea Cupei Mondiale, însă restul jucătorilor erau asaltaţi de agenţi.
Gică Popescu a povestit că a avut în faţă contracte de la Real Madrid, FC Liverpool şi Juventus şi a ales-o pe PSV Eindhoven fiindcă i-a oferit bani mai mulţi şi un post de titular. Lăcătuş a plecat la Fiorentina, Lupescu la Leverkusen, Klein la Uerdingen, Lung la Logrones, Balint la Burgos, Mateuţ la Zaragoza, Sabău la Feyenoord, Andone la Elche şi Rednic la Bursaspor.
Aşa a început povestea “Generaţiei de Aur” ce avea să le aducă lacrimi de fericire românilor, timp de două decenii.
