Confidenţialitate

Povești de Iubire: Prințesa Sayako și Yoshiki Kuroda

Până nu de mult, i se spunea “Alteța sa Imperială, Prințesa Nori”. Acum se numește Sayako Kuroda și trăiește o frumoasă poveste de dragoste.

Sayako este singura fiică a lui Akihito, fostul Împărat al Japoniei. Este și sora mai mică a actualului împărat, Naruhito.

Până la 35 de ani, a reprezentat Familia Imperială Japoneză la diferite evenimente și când nu avea de îndeplinit îndatoririle de prințesă, se ocupa cu studiul păsărilor. Sayako este cercetător la cel mai important Institut de Ornitologie din Japonia.

În mod normal, prințesele se căsătoresc cu prinți sau măcar cu oameni de rang înalt. Nu și Sayako.

Pe la începutul anilor 2000, l-a cunoscut pe Yoshiki Kuroda, designer urban de succes și dată fiind discreția Casei Imperiale Japoneze, nu știm prea multe despre cum s-a înfiripat și cum a evoluat povestea lor de dragoste.

Dar în timp ce multe fete se visează prințese, Sayako a renunțat la a fi prințesă pentru a-și urma visul: o viață frumoasă alături de alesul inimii ei.

Renunțarea la statutul de prințesă a însemnat și renunțarea la renta viageră ce i se cuvenea, precum și la o listă întreagă de privilegii. Gândiți-vă numai că înainte de căsătorie, Sayako, încă prințesă, a trebuit să învețe cum se fac cumpărăturile la supermaket. Ceremonia de căsătorie a fost una obișnuită și la petrecere, au fost puțin mai mult de 100 de invitați. Așadar, departe de vreun bal imperial.

Pe de altă parte, japonezii de rând s-au bucurat pentru Sayako și soțul ei. Câteva mii de japonezi au adus flori în fața hotelului în care s-a ținut petrecerea.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Acest material a fost realizat cu sprijinul Doppelherz Kollagen Beauty.