Filmul “Elvis & Nixon”, prezintă o reconstituire a întâlnirii dintre Elvis Presley şi preşedintele Statelor Unite ale Americii, Richard Nixon, petrecută la Casa Albă în anul 1970.
Întâlnirea dintre regele rock’n roll-ului și președintele american a avut loc într-un moment când ambii erau în culmea faimei și puterii politice. Ceea ce l-a făcut pe Elvis Presley să apară în dimineaţa zilei de 21 decembrie 1970 pe peluza Casei Albe și să ceară o întâlnire cu Nixon a fost dorința de a deveni un agent federal sub acoperire. Culisele întâlnirii dintre cei doi n-au mai fost povestite până acum.
“Elvis & Nixon” este regizat de Liza Johnson, după un scenariu scris de Joey Sagal, Hanala Sagal şi Cary Elwes. Lungmetrajul îi are în rolurile principale pe Kevin Spacey, care interpreteză rolul preşedintelui Nixon, şi pe Michael Shannon, în rolul lui Elvis Presley.
“Elvis & Nixon” va avea premiera pe 15 aprilie 2016.