La poalele munților Haros, în satul Harale din județul Covasna, într-o curte pitorească și primitoare, îl găsim pe Szőke Tibor, meșter popular.
Szőke Tibor a învăţat meseria de dogar de la tatăl său, care, la rândul lui, a furat meserie de la tatăl acestuia, bunicul lui Tibor.
În urmă cu 100 de ani, în acest sat, erau peste 50 de familii de dogari, însă acum au rămas doar patru care se ocupă de acest meșteșug.
Precedesorii săi foloseau lemn ușor pentru fabricarea de găleți pentru fântâni, vase pentru carne, căzi pentru varză și prune, mai precis pentru lucrurile necesare în viața de zi cu zi.
Locuitorii satului au fost întotdeauna împărțiți. Cei care nu știau dogărie, se ocupau de aprovizionarea atelierelor cu lemn.
În anii 40’ meșterii din Harale și-au scos produsele pe piață pentru vânzare până înspre anii 90’. De atunci, tinerii din sat au preferat să lucreze în fabrici și uzine, meșteșugul de dogar devenind o moștenire pe care doar câțiva au ales-o.
Szőke Tibor te întâmpină în curtea sa cu palincă și te duce imediat la atelier.
În curtea sa sunt aşezate numeroase putini și vase din lemn. Cu o daltă de lemn, sparge câteva plăci dintr-un buștean, ca mai apoi să treacă la șlefuit.
După ce plăcile de lemn se transformă rapid în două bucăți fără schije, le îmbină și îți spune că totul este ca un puzzle.
Tot ce mai este de făcut sunt inelele de metal care mențin unite bucățile de lemn și dau formă unui nou vas, meșteșugit popular, ca odinioară.
