Confidenţialitate

Poveste de dragoste desăvârșită, descoperită într-un cătun din Munții Apuseni | GALERIE FOTO

Felicia și Teodor Vîrciu trăiesc o poveste de dragoste cum rar se mai întâlnește în zilele noastre.

Iubirea lor este neașteptată în aceste vremuri, când tot ce ne înconjoară se consumă rapid și nesavurat.

Sunt sinceri, asumați și convinși de iubirea lor firească. Este surprinzător să-i vezi cum se compleatează unul pe celălalt fără prea multe cuvinte, mai mult din priviri.

La fel de surprinzător este să vezi cum Felicia încă roșește atunci când soțul o ia în brațe.

Doar privindu-i, poți să citești pe chipul lor inocența, sinceritatea și împăcarea cu care își trăiesc viața.

Poate fi vorba despre destin, că sunt sortiți unul altuia, sau poate fi vorba despre lipsa tentațiilor.

La fel de bine poate fi vorba despre răbdare. Răbdarea pe care ei o au unul cu celălalt și pe care noi nu o mai avem nici măcar cu noi înșine.

Sunt împreună de 31 de ani, au un băiat de 27 de ani, pe Ciprian, și locuiesc toți trei în creierii munților, în cătunul Budești din Munții Apuseni, acolo unde viața nu are ceas, iar ei nu se grăbesc nicăieri.

Fiul lor, Ciprian. Sursă foto: Monica Stuhlmuller Photography

Povestea lor de dragoste a început când Teodor “a furat-o” în toiul nopții pe Felicia de acasă de la părinții ei, dintr-un cătun vecin.

“M-am înțeles cu ea și i-am spus vezi că eu vin într-o seară după tine. […] M-am dus într-o noapte, ea a ieșit afară când a auzit câinele lătrând.[…] Am dus-o în brațe pentru că-mi era dragă.

Când am adus-o, am văzut că era puțin tristă. Nu avea încredere și nu știa cum o să fie pe viitor. I-am spus, nicio problema, nu te-am adus ca să mai pleci de la mine”, și-a amintit Teodor începuturile poveștii lor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Oamenii care trăiesc în vârf de munte, în sate izolate, sunt obligați să nu ia nimic de-a gata, ci să construiască totul cu mâinile lor. Chiar și casele. Locuința lor este ridicată, în totalitate, de el și soția sa.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Fericirea și-o găsesc în lucrurile simple, iar împlinirea lor personală vine din reușita unor proiecte mai puțin comune celor care-și duc viața la oraș, cum ar fi să-ți urci în vârf de munte materialele pentru ridicarea casei.

“Ne-am adus toate materialele cu boii, cu carul. Foarte fericiți și bucuroși eram când veneam cu ele acasă”, mărturisește Felicia.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Echilibrul și viața lor tihnită din cătun vin la pachet cu o organizare desăvârșită. Când cobori pentru cumpărături atât de rar, nu ai voie să uiți nimic.

“De toamna, ne cumpărăm tot. Zahăr, ulei, făină la sac. Tot ce avem nevoie, ne aprovizionăm de toamna. Dacă se închide drumul și nu mai putem coborî, atunci ce facem?!”, a recunoscut Felicia.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“La noi nu este sâmbătă să nu se facă sarmale, nu este sâmbătă să nu se facă plăcintele pe lespede, unse cu unt. Mă ajută soțul și băiatul.

De copil mic, o fost pe lângă mine și l-am învățat. Nu e rușine ca să știe și pe când se însoară să-și ajute nevasta, că așa-i frumos, să se ajute unul pe altul”, este de părere Felicia.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

N-ar da libertatea de la munte pentru nimic în lume. “Nu ne-a plăcut viața de oraș nici mie, nici nevestei mele. Chiar dacă muncim, aici ești în liniște. Faci ce vrei. Muncești, dar n-ai un program exact. Aici ai mai multă libertate”, a spus Teodor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Teodor și fiul lui, Ciprian, își petrec zilele de sărbătoare cântând împreună la taragot. Dragostea pentru muzică este moștenire de familie. Bunica lui Ciprian cânta la frunză și la tulnic, Teodor este un taragotist talentat, iar Ciprian cântă cu o pasiune pe care rar o întâlnești între tinerii de azi.

“E moștenire de familie și mi-a plăcut, în primul rând. Tata și el cântă și niciodată nu a zis învață și tu să cânți. Și la lopată dacă ajungi, dar să fii șef, să faci cu plăcere”, a mărturisit Ciprian.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Chiar dacă acum își mai câștigă traiul și din turism, familia Vîrciu a înțeles importanța timpului petrecut în familei și respectă cu sfințenie sărbătorile.

“De Crăciun și de Paște, noi nu primim turiști. Atunci stăm acasă, în familie. Mergem la biserică, venim acasă, mâncăm, stăm liniștiți. Soțul cântă la taragot, că asta făcea întotdeauna.

Și când era supărat și era necăjit, lua taragotul și cânta”, a povestit Felicia.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Acasă la familia Vîrciu, în cătunul Budești din Munții Apuseni

Foto: Lavinia Dragomir