Confidenţialitate

Poveste de dragoste, de Cristina Iacob, la Festivalul de film Portobello

Cel mai recent lungmetraj al Cristinei Iacob, “Poveste de dragoste”/”Love Is a Story”, va fi prezentat duminică, la Londra, în cadrul celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Portobello.

Pelicula spune povestea de iubire dintre doi tineri artiști ai zilelor noastre.

Din distribuție fac parte actorii Dragoș Bucur, Raluca Aprodu, Ducu Darie, Mimi Brănescu, Mirela Oprișor, Vlad Zamfirescu, Ionuț Bora şi Gabriela Popescu.

“Poveste de dragoste” a rulat în premieră internațională în cadrul Festivalului filmului de dragoste de la Mons, unde a fost selectat în competiția internațională. De asemenea, lungmetrajul a fost selectat la Festivalul Internațional de Film de la Montreal.

În România, lungmetrajul va fi lansat pe 20 noiembrie.

 

https://www.youtube.com/watch?v=Kel6vlkAf7w