Confidenţialitate

Poșta Română și băncile sunt închise pe 1 mai

Poşta Română a anunţat vineri că toate oficiile poştale rămân închise în data de 1 mai, zi în care vor fi deschise doar unităţile bancare din marile centre comerciale.

Magazinele reţelelor de retail şi centrele comerciale vor fi deschise de 1 mai şi vor avea oferte speciale la produsele de sezon.

Programul anunţat de Poşta Română este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora ziua de 1 mai este declarată zi de sărbătoare legală, în care nu se lucrează.

Sâmbătă, 29 aprilie, toate subunităţile poştale vor funcţiona conform programului normal de lucru aferent zilei de sâmbătă. Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în zilele de 28 şi 29 aprilie 2017 să înregistreze timpi mai mari de circulaţie”, se arată în comunicatul transmis de Poşta Română.

Agenţiile bancare vor fi închise în ziua de 1 mai, dar în data de 2 mai programul va fi normal, potrivit informaţiilor transmise de bănci.

Pe data de 1 mai vor fi deschise doar unităţile bancare din marile centre comerciale, iar bancomatele şi maşinile multifuncţionale vor fi disponibile permanent.

Marile lanţuri dde retail precum Carrefour, Lidl, Kaufland sau Auchan au anunţat că toate magazinele lor vor funcţiona pe data de 1 mai după programul obişnuit.

Mai mult, marile lanţuri de magazine din comerţul modern vor avea şi promoţii pentru anumite produse.

Şi centrele comerciale vor funcţion după programul obişnuit în weekendul de 1 Mai.