Confidenţialitate

Poşta Română le cere scuze clienţilor care au aşteptat „nepermis de mult” pentru coletele lor

Poșta Română susține că a redus timpii de aşteptare în Biroul de Schimb Internaţional.

„În octombrie 2017, managementul companiei a găsit colete restante încă din lunile de vară”, a informat compania.

Compania Naţională Poşta Română a anunţat că de la 1 ianuarie, toate coletele sunt procesate digital, prin scanarea unui cod de bare în aplicaţia CDS (Customs Declaration System).

„Ne aşteptăm la expediţii mult mai rapide. În urma problemelor cu care ne-am confruntat, în privinţa trimiterilor internaţionale prin intermediul Poştei Române, dar şi a timpilor mari de procesare în Biroul de Schimb Internaţional, reprezentanţii companiei au căutat soluţii pentru remedierea acestora, astfel încât clienţii să beneficieze de primirea coletelor într-un timp cât mai scurt. Procedura cronofagă este înlocuită, în 2018, de o soluţie rapidă, performantă din punct de vedere tehnologic. Astfel, începând cu 1 ianuarie, Poşta Română a introdus aplicaţia CDS, de scanare rapidă a datelor expediţiilor internaţionale, care a început să-şi producă efectele: timpii de aşteptare s-au redus simţitor. Dacă până în prezent, toate datele care însoţeau coletul (expeditor, destinatar, adrese, valoare, conţinut şi altele) erau introduse manual, acum ele sunt procesate instant în sistem, prin scanarea codului de bare”, a comunicat compania.

 

sursa: adevarul.ro