Confidenţialitate

Posibile fragmente ale avionului EgyptAir, găsite în largul insulei Creta

Posibile fragmente ale avionului EgyptAir care s-a prăbușit în Marea Mediterană au fost descoperite în largul insulei greceşti Creta, anunţă Le Figaro, citând un oficial militar grec.

“Fragmente au fost localizate la sud-est de insula Creta de avion egiptean C-130, o zonă care, din punct de vedere aerian, depinde de Egipt. Au fost trimise vase în zona respectivă”, a declarat Vassilis Beletsiotis, purtătorul de cuvânt al armatei Greciei.

Şi televiziunea publică greacă ERT1 a indicat că “fragmente ar fi fost descoperite la 230 mile marine (450 km) de Creta”.

Avionul EgyptAir efectua o cursă pe ruta Paris-Cairo, iar la bord erau 66 de persoane. Aeronava s-a prăbuşit în Marea Mediterană în cursul nopţii de miercuri spre joi.

În acest moment sunt luate în calcul mai multe ipoteze, inclusiv cea a unui atac terorist.