Stațiunea Portofino, aflată în nord-vestul Italiei, chiar pe țărmul Mării Mediterane este perfectă pentru o escapadă romantică.
Pe vremuri era un simplu sătuc pescăresc; astăzi, Portofino e una dintre bijuteriile Rivierei Italiene. Este o stațiune luxoasă, ușor exclusivistă, fiind căutată mai ales de cei cu bani. De altfel, multe celebrități au case de vacanță în Portofino.
Cei cu mai puțini bani își permit să meargă în vacanță în Portofino, dar sejurul trebuie planificat în așa fel încât să le ajungă banii. Dacă ne referim la transport, sunt mai multe variante din care pot alege. Astfel, se poate zbura până la Pisa, de unde sunt aproximativ 150 de kilometri până în stațiune. De aici, turiștii pot închiria o mașină sau pot merge cu trenul până pe coasta Mediteranei. O altă variantă este aceea a unui zbor până în Milano, care se află la 180 de kilometri de Portofino. Și de aici sunt mijloace de transport în comun pentru a ajunge la destinația dorită. Orașul cel mai apropiat de stațiune este Genova, aflat la 35 de km, însă, din păcate, din România nu sunt zboruri directe spre această destinație.
În ceea ce privește cazarea, în Portofino nu sunt foarte multe hoteluri și în general sunt scumpe. Vârful de gamă, ca să spun așa, este Hotelul Splendido Mare, ridicat chiar pe o stâncă deasupra mării, de unde priveliștea îți taie respirația. Dar și prețul este pe măsură. O singură noapte aici poate costă 700 de euro. Desigur, sunt și variante mai rezonabile, de exemplu la pensiuni agroturistice, unde un cuplu va plăti pentru trei nopți în luna septembrie undeva la 500 de euro, potrivit site-ului Booking.com.
Ce pot face turiștii în Portofino?
Pot admira portul cu bărcuțe și iahturi de lux, se pot plimba pe străduțele înguste sau se pot relaxa la o terasă cu o cafea italiană și un croissant. Sunt și plaje unde se pot întinde la soare.
Cei care vor o vacanță mai activă trebuie să viziteze Biserica San Giorgio, Castelul Brown sau statuia sub-acvatică a lui Iisus Hristos.
Cei care au chef de drumeții pot merge în Parcul regional Portofino, iar cei cu spirit de aventură pot închiria o barcă pentru a ajunge în stațiunile vecine.