În ultimul an, populaţia României a scăzut cu 125.000 de persoane.
Îmbătrânirea şi emigrarea sunt printre principalele motive.
Astfel, populaţia României se menţine sub 20 de milioane de persoane.
La 1 ianuarie eram 19, 4 milioane de persoane. Mai mulţi vârstnici decât tineri. Un pic mai numeroşi – cei care trăiesc în mediul urban.
Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2018 – potrivit Institutului Naţional de Statistică.
A crescut ponderea populaţiei vârstnice – de 65 ani şi peste. La 100 de tineri avem 119 vârstnici.
Însă, cauza principală a scăderii populaţiei este sporul natural negativ (numărul persoanelor decedate îl depăşeşte pe cel al nou nascuţilro .
Institutul Naţional de Statistică mai arată că populaţia feminină la 1 ianuarie 2019 a fost de 9.934 mii persoane, în scădere cu 0,4% faţă de aceeaşi dată a anului precedent.
Emigrarea este a doua cauză principală a reducerii populaţiei .
În 2018, numărul emigranţilor l-a depăşit pe cel al imigranţilor cu peste 57.000 persoane.
Bărbaţii au emigrat într-o proporţie mai mare decât femeile (59,6%). Şi în rândul imigranţilor, bărbaţii au fost majoritari (54,0%).
Ca număr, potrivit datelor INS, în 2018 au emigrat circa 240.000 de români, cu peste 20.000 mai mulți decât în 2018.