Într-o postare pe Facebook, fostul premier Victor Ponta, în prezent deputat independent, anunţă că a primit dovada scrisă a chemării sale ca martor la Direcţia Anticorupţie.
În aceste condiţii, adaugă el, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, ar trebui să-şi ceară scuze imediat pentru “minciunile” spuse la adresa lui.
“Am primit dovada scrisă: am fost chemat ca martor la DNA – nu am depus niciodată niciun denunţ contra nimănui – iarăşi Dragnea a minţit cu neruşinare! Credeţi că îşi dă demisia? Dragnea Mincinosul şi-a bătut joc de membrii PSD (partid în care am activat timp de 15 ani şi pe care l-am condus mai mult de 5 ani) şi de 5 milioane de români care au pus ştampila de vot pe numele meu în 2014! Dacă ar mai avea măcar 1% ruşine mi-ar cere scuze imediat şi şi-ar da demisia din PSD şi din Parlament”, scrie Victor Ponta, ataşând un document prin care DNA ar fi atestat, în urma solicitării sale, că acesta este martor în ultimul dosar al Liviu Dragnea.
Preşedintele PSD declara, la începutul lunii februarie, că Victor Ponta s-ar fi aflat printre denunţătorii de la DNA.
Fostul premier a ironizat convocarea unui congres extraordinar al PSD, la propunerea lui Liviu Dragnea.
“Ce ruşine – ce plan pervers de îngropare a PSD ca să scape el cu banii de la TelDrum şi proprietăţile din Brazilia! Sunt însă convins că în 2019 – 2020 oamenii vor fi alături de mine şi de ProRomânia pentru a repara ce a stricat şi a vândut Dragnea Mincinosul!”, a adăugat deputatul.