Confidenţialitate

Pompierii se luptă cu incendiile de pădure în Portugalia

Sute de pompieri, dintre care patru au fost răniţi, au luptat sâmbătă contra incendiilor care au cuprins o zonă de munte din centrul Portugaliei unde focul a ucis peste o sută de persoane în 2017, au anunţat serviciile de prim-ajutor, notează Agerpres.

Unul dintre pompieri este în stare gravă, un sat a fost evacuat şi altul este ameninţat într-o zonă de munte şi foarte împădurită din regiunea Castelo Branco, la 200 de kilometri nord de Lisabona, potrivit bilanţului publicat pe site-ul Autorităţii naţionale pentru protecţie civilă.

Peste 700 de pompieri şi 240 de autovehicule au fost mobilizate, dar zborurile avioanelor şi elicopterelor folosite pentru a stinge incendiile au fost întrerupte la căderea nopţii.

Mai multe drumuri naţionale au fost închise.

Locuitorii satului Cardiga şi o plajă de pe malul fluviului Tajo “au fost evacuate ca măsură de precauţie”, a afirmat un purtător de cuvânt al Protecţiei Civile, Alexandre Penha. “Situaţia este complexă pentru că este vorba despre mai multe incendii din aceeaşi zonă care s-ar putea uni”, a adăugat el.

Incendiile, înteţite de vânturile puternice, progresau de la mijlocul după-amiezii pe trei fronturi în zone cu acces dificil.

Din cauza căldurii şi a rafalelor puternice de vânt, şase regiuni din centrul şi sudul Portugaliei au fost plasate sâmbătă în stare de alertă maximă la incendii.

În 2017, o serie de incendii devastatoare au făcut 114 morţi în aceeaşi regiune.