Polonia anunţă noi restricţii pentru a răspunde la revenirea în forţă a epidemiei de COVID-19. În plus, Varşovia va introduce – de la 1 martie anul viitor – obligativitatea vaccinării anti-Covid pentru medici, profesori și personalul serviciilor secrete.
Începând de astăzi, în restaurante, hoteluri și biserici pot fi ocupate doar 30% dintre locuri, față de 50% cât era până acum.
În transportul public, limita va fi 75% din capacitate. Cluburile şi discotecile se vor închide, iar școlile vor reveni la învățământul la distanță înainte și după vacanța de Crăciun.
În plus, călătorii din afara zonei fără pașapoarte Schengen a Uniunii Europene vor trebui să prezinte un rezultat negativ al testului pentru COVID, nu mai vechi de 24 de ore.
Obligativitatea vaccinării pentru medici, profesori și personalul serviciilor de securitate începând cu 1 martie este, de asemenea, una dintre măsurile anunțate de autoritățile de la Varșovia, în încercarea de a limita răspândirea virusului.
În Polonia, o ţară de 38 de milioane de locuitori, rata de vaccinare este de 54% din populaţie, una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană.
Sursa foto: Unsplash / Mika Baumeister
Citește și: Italia: Guvernul a decis ca persoanele nevaccinate care intră în țară să stea în carantină, chiar dacă au un test negativ | AUDIO
Autor: Ioana Brustur Căpitanu