Confidenţialitate

Polonia aduce un omagiu victimelor catastrofei din Smolensk

Se implinesc șase ani de la prăbușirea avionului președintelui polonez Lech Kaczynski în Rusia, pe 10 aprilie 2010. Astazi sunt organizate slujbelor religioase, rugăciuni și ceremonii.

Fratele geamăn al președintelui care si-a pierdut viata in accidentul aviatic, Jaroslaw Kaczynski, însoțit de membri ai guvernului, deputați și senatori, a asistat la o ceremonie în fața palatului prezidențial, după o slujbă în memoria celor 96 de victime. Au fost citite numele celor care au murit in urma prabusirii aeronavei.
Pe parcursul întregii zile, pe tot teritoriul Poloniei vor fi organizate slujbe, rugăciuni și ceremonii.

Sosit la putere în octombrie 2015, actualul guvern, care sustine ideea unui atentat la Smolensk, a redeschis ancheta privind cauzele catastrofei aeriene. Actualul ministru al apărării a calificat recent prăbușirea aeronavei drept un act terorist rus.

Experți din guvernul polonez precedent, condus de Donald Tusk, precum și experți ruși au exclus teza atentatului. Concluziile anchetei oficiale arata ca a fost vorba de un accident cauzat de condițiile meteo nefavorabile, dar și de erori de pilotaj.