5 adolescente au murit într-un incendiu care a cuprins un imobil în care se desfăşurau activităţi de tip “escape room” din oraşul polonez Koszalin, relatează BBC.
Tinerele jucătoare au devenit captive, vineri seara, în clădirea invadată de flăcări.
Un bărbat, angajat al localului, este grav rănit.
O scurgere de gaz ar fi, pare-se, cauza tragediei.
“Escape room”-urile, jocuri care presupun să descoperi indicii care te ajută să evadezi dintr-o cameră în care eşti închis de bună voie, au devenit tot mai populare în ultimii ani, inclusiv în România.
Urmare a acestui dezastru, autorităţile poloneze le-au ordonat tuturor organizatorilor să se conformeze regulilor antiincendiu.