Profesorul de științe politice Andrei Țăranu spune, în “Piața Victoriei”, ce-i lipsește ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, pentru a comunica eficient, dar și de ce Alianța USR Plus nu este pregătită să-l înlocuiască.
Politologul spune că Vlad Voiculescu s-a pus singur într-o situație dificilă și că, în acest moment, are o mare problemă în ceea ce privește comunicarea:
„El s-a pus singur într-o situație extrem de complicată, fiind în conflict cu toată lumea, cu partenerii din PNL, cu o parte din subordonați și cu fostul său coleg până de curând, primarul general Nicușor Dan. Înconjurat de inamici simbolici, domnul Voiculescu are această mare problemă de comunicare și de credibilitate. S-ar putea ca multe dintre cele spuse de domnia sa să fie corecte, dar atâta vreme cât ele sunt puse într-un cadru nefericit, neadecvat…”
Lipsa unei comunicări eficiente vine din faptul că ministrul Sănătății nu a fost capabil să-și construiască o echipă capabilă să-l ajute în această privință, susține profesorul Andrei Țăranu:
„Probabil că domnia sa are mari probleme de comunica, nu și-a construit un aparat de comunicare. (…) A avut un consilier excepțional, domnul Cherecheș, care a plecat și a spus că nu i s-a cerut niciun fel de consiliere, punândul pe domnul Voiculescu în imposibilitatea de a mai fi credibil. Acum, încearcă, prin metode mai degrabă stângace, să comunice lucruri care de obicei sunt foarte tragice.”
În plus, strategia lui Vlad Voiculescu, de a reforma sistemul de sănătate și de a elimina corupția ar trebui, oricât de importantă ar fi, pusă pe plan secund, întrucât subiectul cel mai important este, în acest moment, pandemia Covid, crede profesorul de științe politice:
„El vine cu discursul anticorupție, când de fapt subiectul este pandemia. Sigur că ăsta a fost subiectul de campanie, doar el este inadecvat în acest moment, în această funcție. Din acest motiv, se află în această situație, oarecum de asediu, fără să primească prea mult sprijin din partea sistemului ca atare și nici să aibă suport din partea structurilor politice.”
Prin acest discurs inadecvat momentului, ministrul Sănătății nu face altceva decât să dea ocazia de a fi atacat chiar de structurile pe care acesta încearcă să le reformeze, mai spune politologul Andrei Țăranu, la Europa FM:
„Aici e o mare problemă. E foarte greu, când subiectul este Covidul, tu să faci reforma administrației sanitare. Este o reformă necesară, absolut fundamentală, (…) dar pe de altă parte, fiind într-un moment atât de special, trebuie să ai tot timpul acest backup legat de Covid, legat de pandemie. Evient că structurile care se simt amenințate vor folosi această armă, imbatabilă în condițiile în care încearcă să facă această reformă, nu are informația și nu este medic. (…) În acest moment, medicii au de partea lor publicul, în moment ce domnul Voiculescu are susținerea unui partid politic care nu a performat extraordinar în acest an.”
Cu toate loviturile de imagine, USR Plus continuă să îl susțină de Vlad Voiculescu și, crede profesorul Andrei Țăranu, acest lucru se datorează faptului că ministrul Sănătății este un apropiat de-al lui Dacian Cioloș:
„Domnul Barna este amenințat, cumva, de domnul Voiculescu, pentru că pare a fi interfața cu domnul Cioloș. Domnul Voiculescu reprezintă, alături de doamna Dragu, steagurile Plus în fieful USR-ului. (…) Cred că domnul Barna evită un conflict pe termen lung, conflictele din USR nu sunt niște conflicte casnice, sunt foarte publice, în care nu prea există prizonieri.”
Astfel de cazuri nu sunt singulare, spune politologul, iar în coaliția de guvernare sunt o mulțime de voci care ies și atacă diverși politicieni din alianță. Din acest motiv, este posibil ca cele 3 partide, PNL, USR Plus și UDMR, să piardă foarte mult la următoarele alegeri:
„Alegerile sunt peste 3 ani și ceva. Până atunci, s-ar putea ca toate aceste 3 partide, sau cel puțin USR și PNL, să devină irelevante politicii dacă o să continue în stilul ăsta. E foarte greu să îmi dau seama cum vor rezista până în toamnă, la congresul PNL, dacă săptămânal intrăm în breaking news de criză politică. Ar trebui să facă un fel de forum al coaliției și să își rezolve aceste probleme. Pe marea majoritate a cetățenilor români nu-i interesează crizele de personalitate ale domnului Cîțu, Voiculescu, Barna, îi interesează ce se întâmpla cu existența lor în următoarele săptămâni.”
În timp ce guvernanții se atacă reciproc, alte partide au de câștigat, mai spune profesorul de științe politice, printre care și AUR:
„Ați văzut în ultimele sondaje o creștere mică, de 2-3%, dar este foarte probabil să crească în realitate și mai mult. Cei nemulțumiți foarte tare în acest moment nu prea au unde să se duce. AUR are, în acest moment, uriașa capacitate de a aduna toate nemulțumirile, este un adept al tuturor nemulțumirilor care vin dintr-o mulțime de cazuri.”
Conflictele politice și pandemia Covid vor duce la o serie de crize majore de încredere în viitor, a mai spus profesorul Andrei Țăranu, în dialogul cu Tudor Mușat.
„Statul, în acest moment, în această criză, pare a se prăbuși. Chiar dacă vom reuși să trecem peste această criză, ne vom trezi într-o criză masivă a statalității române, legat de încrederea în poliție, în justiție, în sănătate, în educație, inclusiv presă.”