Polițistul care a lovit cu mașina două fetițe pe o trecere de pietoni de pe strada Laminorului din București a fost audiat de procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1.
El a recunoscut că avea viteză excesivă și că nu era într-o misiune urgentă. Avea girofarul pornit pentru că voia să se asigure că este vizibil dar nu și-a dat seama că a lovit două persoane.
A fost prima declarație pe care agentul a dat-o, până acum el spunând că starea emoțională nu îi permite să vorbească.
La audieri, conform avocatului familiei Raisei, fetița care și-a pierdut viața, poliţistul a susținut că a nu a văzut pe nimeni la trecerea de pietoni, deşi din filmări se vede clar că fetiţele mergeau încet şi doar ulterior au luat-o la fugă.
Avocatul Adrian Cuculis: „Puține cuvinte, declarația este foarte scurtă, să zicem că are o filă A4 doar față, nu verso. A rezumat că, în ziua respectivă, era într-o misiune banală, girofarul îl avea pornit pentru că voia să se asigure că este vizibil. În momentul în care a produs accidentul respectiv, el spune în continuare că, pur și simplu, nu a văzut absolut nimic, nici măcar nu și-a dat seama că au fost două victime.”
Tot potrivit avocatului Cuculis, agentul a mai susținut că nu a lovit-o pe Raisa cu bocancul, pentru a vedea dacă este în viață, așa cum se vede în imaginile apărute în spațiul public.
„Spunea că-i sprijinea corpul pentru că cel de la 112 îi dăduse indicații, a și recunoscut că nu știa procedura resuscitării.”
Avocatul a mai spus că la locul accidentului au venit colegi ai polițistului, iar acesta a primit o geacă de la un coleg pentru a nu fi linşat de mulţime.
Saptămâna trecută, Raisa şi o altă fetiţă au fost lovite de mașina Poliţiei în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni.
Procurorii au dispus o expertiză pentru a stabili exact viteza maşinii în momentul impactului iar agentul care a provocat accidentul a fost plasat sub control judiciar.
Autor: Adriana Sârbu
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin