Sindicaliștii din Poliție protestează la această oră în fața Guvernului. Sunt nemulțumiți de salarii și reclamă că executivul nu le-a aplicat măriri de la 1 ianuarie, conform legii salarizării. Cer și excluderea pensiilor încasate de rezerviști din reforma asumată prin Planul de Redresare și Rezilență.
De la Guvern, protestarii își vor striga nemulțumirile și în fața altor insituții importante, cum ar fi Ministerul Muncii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanțelor și Ministerul Justiei.
Principala nemulțumire este legată de felul în care le sunt calculate salariile, mai ales în cazul polițiștilor aflați la început de carieră.
Explică la Europa FM Vasile Zelca, liderul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual:
„În momentul de față să știți că noi nu mai avem de încasat majorări pe legea salarizării, noi avem de încasat restanțe. Baza de calcul, salariul polițistului care va influența și pensia, sunt acei 2.200-2.500 de lei pe care îi primești cam în primii 5 ani. De abia după vreo 10 ani de zile te îndrepți spre 3.000 de lei, la care se adaugă acea normă de hrană cu care s-a manipulat opinia publică. Într-adevăr, acolo mai vorbim de încă 1.000 de lei, dar aceea este indemnizație.”
De altfel, sindicaliștii sunt nemulțumiți și de felul în care sunt calculate indemnizațiile:
„Indemnizațiile sunt raportate la o bază umilitoare de calcul din decembrie 2009, de aceea un polițist din București primește o chirie de 300-400 de lei în timp ce în București o chirie este în jur de 300 de euro, adică vorbim de 1.500 de lei. Am avut și demisii, în Otopeni, de la Poliția de Frontieră, pentru că în Otopeni o garsonieră de exemplu de închiriat este undeva la 400 de euro, iar un agent de poliție primește 400 de lei în timp ce un ofițer primește undeva la 600 de lei.”
De asemenea, sindicaliștii mai cer excluderea pensiilor încasate de rezerviști din reforma asumată prin PNRR pentru că, susțin aceștia, pensia militară nu este pensie specială.
Foto: Blocul Național Sindical