Confidenţialitate

Polițiștii pot aplica amenzi pentru nerespectarea legii privind starea de alertă

Odată cu intrarea în vigoare a Legii 55/2020 pentru instituirea stării de alertă, începând de luni pot fi aplicate şi amenzile stabilite în Parlament. Actul normativ prevede posibilitatea de a plăti jumătate din valoarea amenzii aplicate de poliţist, în termen de 15 zile.

Spre exemplu, dacă nu o persoană nu poartă mască în metrou sau autobuz, în magazine şi alte spaţii închise ea poate fi sancţionată cu amenzi cuprinse între 500 şi 2.500 de lei, cu posibilitatea de a plăti jumătate din valoarea amenzii aplicate de poliţist (nu jumătate din minimul legal) în termen de 15 zile de la comunicare.

Spre deosebire de starea de urgenţă, acest termen nu mai este suspendat, astfel că el curge de la momentul de la care procesul-verbal de contravenţie îţi este înmânat de agent sau comunicat prin poştă (când refuzi să semnezi procesul-verbal, spre exemplu).

Cum însă în Legea 55/2020 nu e prevăzută, concret, obligativitatea purtării măştii şi sancţiunea aferentă pentru această faptă, Guvernul adoptă azi un document în care va fi stipulat clar că “în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie”.
În lipsa unei astfel de descrieri precise, autorităţile ar fi riscat ca procesele-verbale de contravenţie să fie anulate în instanţă.

Lipsa declaraţiei pe proprie răspundere când călătoreşti între localităţi (la distanţe mai mari de 30 km) poate fi sancţionată cu aceleaşi amenzi minime de 500 de lei şi maxime de 2.500 de lei.

Luni, Executivul adoptă o HG pentru instituirea stării de alertă în baza Legii 55/2020, aceasta urmând a fi supusă încuviinţării Parlamentului în termen de 5 zile. Guvernul a declarat stare de alertă pe teritoriul României încă de joi noapte, imediat după încheierea stării de urgenţă, prin care a vrut să asigure un cadru legal pentru zilele de weekend.

Totuşi, acel act nu a fost supus aprobării Parlamentului, aşa cum se va întâmpla acum, iar poliţiştii nu au avut un cadru legal prin care să îi sancţioneze pe cei ce nu au respectat regulile.