Nemulțumite de înghețarea salariilor, 4 sindicate din Poliție încep, de luni, protestele.
Într-o primă etapă, agenții nu vor mai aplica amenzi, ci doar sancțiunea avertismentului scris sau verbal prevăzută în ordonanța privind regimul contravențiilor.
Din 18 ianuarie, aceștia nu vor mai comunica deciziile de carantinare sau izolare și nu vor mai verifica persoanele în cazul cărora se impun aceste măsuri. De asemenea, nu vor mai face ore suplimentare și nu vor mai asigura permanența de la domiciliu.
Din 25 ianuarie, polițiștii ar urma să răspundă doar urgențelor.