Poliţia din Oklahoma City se află în centrul unei polemici după ce a ucis un bărbat surdo-mut, în vârstă de 35 de ani, care nu a respectat ordinele ofiţerilor, relatează AFP.
Pe 16 septembrie, ofiţerii, în căutarea unui bărbat care a fugit după un accident de circulaţie, au mers la domiciliul suspectului.
Acolo l-au găsit pe fiul acestuia, surdo-mut, au povestiti martori care afirmă că au încercat să îi avertizeze pe poliţişti, strigându-le “Nu vă poate auzi!”.
Agenţii nu au ţinut, însă, cont de avertisment şi, simţindu-se ameninţaţi, l-au atacat pe bărbat.
Un poliţist a tras în el cu un taser, în timp ce un altul a făcut uz de armă şi l-a ucis pe loc.
Atunci când a fost ucis, Magdiel Sanchez avea în mână o tijă metalică, de 60 de centimetri lungime, cu o buclă din piele la una dintre extremităţi.
Poliţia a subliniat că ofiţerii au crezut că a fost vorba de o armă, însă nu a putut explica de ce cei doi agenţi au tras cu arme diferite.
Comunitatea persoanelor cu deficienţe de auz din Oklahoma City şi Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Civile, ACLU, au criticat dur acţiunile oamenilor legii.
“Magdiel Sanchez a fost ucis în propria sa casă, fără să fi comis nici cea mai mică infracţiune”, a declarat un reprezentant al ACLU.
“Simplul fapt că nu a putut răspunde instrucţiunilor nu este un motiv acceptabil pentru a face uz de o forţă letală”, a adăugat el.
“Nu ştiu de ce a degenerat atât de rapid situaţia”, a spus, la rândul său, un reprezentant al comunităţii persoanelor cu deficienţe de auzi din oraş.
El a cerut ca poliţiştii să fie mai bine pregătiţi.