Confidenţialitate

Politistii din Gorj ancheteaza un furt de documente, unele cu caracter secret, din Complexul Energetic Oltenia (AUDIO)

Polițiștii au reușit să intre în posesia documentelor dupa ce fostul soț al unei angajate a Complexului Energetic Oltenia i-a anunțat că în casă deține mii de documente, unele în original, care aparțin companiei statului. Când le-au verificat, anchetatorii au constatat că acestea sunt facturi, contracte, iar unele acte au caracter secret.

Domiciliul la care s-au găsit documentele aparține unei angajate a companiei care până acum 2 săptămâni a deținut funcțiile de director economic și șef al Corpului de Control. Salariata deținea în paralel și funcția de trezorier al PDL Gorj.

În acest moment procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu au înregistrat un dosar in rem pentru sustragere și deținere de documente nedestinate publicității.