Confidenţialitate

Polițiștii din Arad refuză să mai facă ore suplimentare

Aproximativ 200 de poliţişti din judeţul Arad şi-au notificat în scris şefii că refuză să mai efectueze orele suplimentare sau să lucreze în zilele libere legal, din cauza măsurilor prevăzute în Ordonanţa “trenuleţ” care ar urma să le micşoreze veniturile.

Liderul Sindicatului Sidepol Ard, Radu Răzvan Dărău, a declarat pentru Europa FM: “Până în acest moment, aproximativ 200 de polițiști din cadrul IPJ ARAD, membri ai sindicatelor reprezentative, au depus notificări scrise că refuză să mai efectueze ore suplimentare. Pe lângă cei care au transmis notificările scrise, sunt mulți alții care nu au făcut acest demers încă, însă, au aceleași nemulțumiri. Marea majoritate a polițiștilor care au făcut acest demers sunt de la Structura de Ordine Publică, Poliție Rutieră și Investigații Criminale. Greva japoneză continua până în momentul în care solicitările noastre vor fi rezolvate.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Grevă japoneză este pe termen nelimitat şi nu afectează activitatea.

Principalele nemulţumiri sunt legate de măsurile anunţate de Guvern care vor reduce veniturile poliţiştilor cu 15 – 20%. În cazul membrilor de sindicat Sidepol, veniturile lunare se vor reduce cu până la 1.500 de lei.

Organigrama IPJ Arad cuprinde aproximativ 1.100 de posturi, din care circa 850 sunt ocupate, iar dintre aceștia 200 de polițiști refuză orele suplimentare.

Foto: Radu Răzvan Dărău