Confidenţialitate


Polițiștii cer mandat european de arestare pe numele Elenei Udrea


Polițiștii cer mandat european de arestare pe numele Elenei Udrea

Poliţiştii au solicitat instanţei emiterea unui mandat european de arestare şi a unei cereri de urmărire internaţională pe numele Elenei Udrea, care a fost condamnată definitiv marţi la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul ”Gala Bute”.

În acest caz, instanţa urmează să se pronunţe.

Elena Udrea se află în Costa Rica, unde susţine că a primit statutul de refugiat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a condamnat-o definitiv, marţi, pe Elena Udrea, fost ministru, la 6 ani de închisoare în dosarul “Gala Bute” pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a respins apelul declarat de Udrea şi de către ceilalţi inculpaţi, fiind menţinută sentinţa dată de instanţa de fond.

De asemenea, instanţa a respins şi cererea depusă de Elena Udrea privind repunerea procesului pe rol.

Judecătorii au menţinut şi decizia instanţei de fond pe latură civilă.

Astfel, Elena Udrea trebuie să plătească aproape 3 milioane de euro, respectiv 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile către Autoritatea Naţională pentru Turism şi să achite 600.000 euro către martorul Corin Boian şi 300.000 euro către martorul Adrian Gărdean. În plus, instanţa a dispus confiscarea în folosul statului de la Udrea a sumelor de 695.367 lei şi 296.076 lei.


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…