Confidenţialitate

Polițiștii afiliați sindicatului Europol au protestat în fața Ministerului de Interne | VIDEO

Aceștia sunt supărați că Executivul ar putea priva forțele de ordine de unele sporuri care se acordă acum.

Liderul Sindicatului Europol, Cosmin Andreica, spune la Europa FM, că austeritatea ar putea fi impusă, în condițiile în care polițiștii sunt suprasolicitați din cauza pandemiei și sunt neplătiți pentru orele suplimentare:

„Legea salarizării a fost înghețată și nu se mai aplică în anul 2021. Mai mult decât atât, pe site-ul Federației Publisind puteți găsi un document pe care l-am obținut în cursul serii și de unde reiese că domnul Cîțu vrea să taie și sporurile acordate pentru condițiile de muncă. (…) Domnul ministru a aplicat, practic, o restanță salarială din 2017, care începe de la 2,5%, o sumă infimă de 70 de lei și se referă la titlul de specialist de clasă.”

După protestele polițiștilor de miercuri dimineață, ministrul de Interne, Lucian Bode, spune, la Europa FM, că va negocia cu aceștia în continuare, iar bugetul instituției, mai mare în acest an, va permite recuperarea unor lipsuri materale și umane în Poliție:

„Sper eu, în acest an, să reușim să atragem cât mai mulți bani europeni, atât pe zona de ordine publică, cât și pe zona de situații de urgență. (…) Discutăm despre posibilitatea de alocare pentru Ministerul Afacerilor Interne undeva la 20-21 de miliarde de lei.”

Sursa foto: Captură video Facebook/Sindicatul Europol